Tratamente de neuroterapie (biofeedback si eeg-biofeedback)
  
   română română

    english english  
 


 
 

Aplicaţii terapeutice - Traumatismele cerebrale şi sindromul postcontuzional

 

          TRAUMATISMUL CRANIO-CEREBRAL

          Denumit şi TCC minor, a fost cel mai puţin abordat de medicina modernă, cu simptome persistente în timp, rezistente la medicaţie, fără a avea obiectivarea imagistică concordantă cu  drama interioară a pacientului, deoarece majoritatea consecinţelor secundare TCC minor sunt în domeniul modificărilor funcţionale ce pot apare sau nu în imagerie.

          Neurofeedback-ul se poate adresa cu succes simptomelor ce apar secundar TCC minor, cum ar fi: ameţeli, iritabilitate, confuzie mentală, tulburări de somn. Pe termen lung, neurofeedback-ul poate ajuta nivelul energetic, vigilenţa, oboseala la efort, disfuncţii cognitive secundare TCC minor, hipersensibilitate senzorială, funcţia executivă, cu recuperarea memoriei afectate.

          Multe din aceste simptome sunt cunoscute de a se recupera spontan, dar doar până la 18 luni post-traumatism, după care, evoluţia cunoaşte un platou, dar, de obicei, aceşti pacienţi se adresează neurofeedback-ului la mult timp după producerea TCC.

          În unul dintre primele studii ale lui Jonathan Walker, neurolog în Dallas, Texas, a publicat rezultatele sale privind TCC minor la 17 pacienţi la 2 ani post-trauma şi a constatat recuperarea acestora în 85% din cazuri. Numărul mediu de sedinte a fost de 32, ceea ce este surprinzator, fiind un preţ nu prea mare de plătit pentru rezolvarea acestor simptome atât de supărătoare.

          În ultimele decade tehnicile EEG-Biofeedback au evoluat şi s-au diversificat în abordarea TCC minor, tehnici bazate pe evaluare pre şi post tratament neurofeedback.

          SINDROMUL POSTCONTUZIONAL

          Este caracterizat prin confuzie mentală, disfuncţie cognitivă, tulburări senzoriale, instabilitate emoţională, tulburări ale somnului. Substratul este unul funcţional, de dezorganizare a reţelelor neuronale, de aceea neurofeedback-ul va ajuta la accelerarea refacerii stării optimale cerebrale, normale.

          Este bine cunoscut faptul ca performerii de clasa internaţionala, olimpicii, se antrenează atât fizic cat si din punct de vedere al menţinerii unui mental echilibrat, relaxat dar focalizat, ştiindu-se ca marile performante se obţin în stadiul alfa al activităţii cerebrale, de relaxare în faţa provocării marii competiţii, precum şi de vizualizarea succesului în toate detaliile lui.

          Atunci când intervin şi contuzii repetate în cadrul competiţiilor, cum ar fi cazul fotbaliştilor şi al boxerilor, dar şi a rugbiştilor, atunci, pe lângă antrenamentele obişnuite este necesară reglarea conectivităţii cerebrale, pentru a reveni la funcţionalitatea anterioara, şi a preveni declinul cognitiv ce se instalează prin degradarea funcţionalităţii reţelelor neuronale, afectând gândirea, motricitatea, afectivitatea, limbajul, ca să numesc doar câteva din deficitele mai uşor de observat în timp.

          Primele cercetări ale refacerii funcţionalităţii conectivităţii cerebrale au fost făcute încă din 1965, de către Bach-y-Rita, care a demonstrat recuperarea funcţiei motorii până la normalitate, după un accident vascular cerebral, chiar dacă  leziunea persistă. La acea vreme se credea că arhitectura creierului este fixă la adult, şi de aceea, Bach-y-Rita a testat tot felul de aparate experimentale la acea vreme, şi a demonstrat abilitatea creierului de a se reorganiza ca urmare a unui stimul primit. Ulterior, dovezile au fost mai evidente, o data cu introducerea şi dezvoltarea imagisticii cerebrale structurale şi funcţionale (CT,MRI, fMRI, DTI), putându-se studia şi modul de remodelare cerebrală, atât în mod spontan, cât şi ca urmare a tratamentelor neurofeedback.

          Studiile din 1999 pe creierul lui Einstein, arată o mai mare reprezentare a lobilor parietali faţă de normal, cu cca. 15%, dovedind faptul că, Einstein deţinea o mult mai bună procesare vizuo-spaţială decât cea verbală, foarte utilă în gândirea matematica. Kubilay şi Aydin, de la Universitatea din Istambul, au arătat că şi persoanele mai puţin ilustre, dar care folosesc creierul pentru procesarea calculelor, şi-au remodelat creierul în decursul anilor de practică. Calculele mentale aritmetice implică limbajul şi componentele vizuo-spatiale, folosind reţelele de asociaţie dintre girusul frontal inferior ce include şi aria Broca. Atunci când intervin şi aproximaţii, sau comparaţii, intervine şi procesarea vizuo-spaţială implicând reţelele din regiunile parietale bilaterale. De aceea, cei ce folosesc mult matematica, au mai multă substanţă cenuşie în ariile cerebrale asociate cu procesarea matematica.

          Muzicienii, pe lângă tehnica muzicală şi abilităţile muzicale trebuie să aibă şi o mare abilitate spaţială pentru a grupa notele între ele, respectând intervalele, pentru frazarea corecta şi o mare expresivitate. Muzicienii din orchestre au abilităţi complexe, de a corecta micile erori de intonaţie din timpul execuţiei. Muzica şi limbajul vorbit au alte trăsături, cum ar fi: forma de scriere, secvenţa rapidă a activităţii musculare şi expresivitatea limbajului exprimat.

          La începutul performanţei, mişcările efectuate folosesc doar reţelele corticale, de aceea toate mişcările trebuie gândite pentru a realiza secvenţa mişcărilor, care, treptat devin involuntare. Rapiditatea acţiunii şi a mişcării, e automată, fără a gândi. Acest răspuns automat se dezvolta prin multe repetiţii, dar când apare oboseala, acest automatism se destramă şi sportivul, sau performerul, dă greş. Acest mecanism fragil, afectat de oboseală, sau de starea de gripă/răceală, va face posibilă revenirea dezechilibrului ori de câte ori apar condiţii de stress.

          Noile cercetări privind sportivii ce au suferit mai multe traumatisme cerebrale, ca şi veteranii militari ce au fost expuşi traumelor cerebrale repetitive, pot dezvolta o boală debilitantă similară cu Scleroza laterală amiotrofică - Lou Gehrig. Echipa de cercetători de la Universitatea din Boston şi Spitalul Administraţiei Veteranilor din Bedford au evidenţiat o boală ce mimează SLA cerebral la 2 foşti fotbalişti din Liga Naţională de Fotbal. Această nouă boală a fost observată şi la creierul unui boxer profesionist, fost militar, veteran. În cele mai multe cazuri, această boală apare fără ritm aparent sau motiv, înregistrând cca. 30 000 de cazuri în USA, ce poate fi determinată de traume sportive sau de război. Se ştie demult că în urma traumatismelor repetate apare encefalopatia post-traumatică, dar examinarea creierelor a 12 atleţi, inclusiv foşti fotbalişti, post-mortem, au arătat caracterul degenerativ al acestei afecţiuni, cu depozite proteice anormale numite tau, la nivel cerebral, iar la alţii şi la nivelul măduvei spinării, ceea ce face diferenţierea de SLA real. De foarte mulţi ani se cunoştea encefalopatia pugilistica, ce ducea treptat către declin cognitiv, fenomene parkinsoniene, depresie, tulburări comportamentale, şi chiar demenţa. Când aceste simptome au apărut şi la alte categorii de sportivi, cum ar fi fotbaliştii, sau militarii veterani de război, cercetările s-au aprofundat.

          Studii similare s-au efectuat şi la foştii jucători de fotbal din Italia, înregistrându-se o incidenţă crescută de 6,5 ori mai mare a acestei afecţiuni, faţă de populaţia generală. La veteranii de război care au antecedente de traumatisme cerebrale riscul de apariţie al acestei boli este de 2,3 ori mai mare faţă de populaţia normală.

          Interesul brusc al Federaţiei Naţionale de Fotbal din USA în Neuroştiinţe, este semnul că societatea ia în serios traumatismele cranio-cerebrale. Neurologii apreciază că peste 1 milion de oameni din USA suferă traumatisme cranio-cerebrale, nu numai în urma loviturilor de la fotbal, dar şi din accidentele de maşini, căderi pe scări, şi altele. Multe dintre ele sunt nediagnosticate, fiind mult subestimate.

          Este uşor să crezi că un TCC minor, secundar unei căderi, fără consecinţe clinice ca pierderea conştiinţei pe o anume perioadă de timp, nu are efecte devastatoare în timp.  Cele mai fine schimbări sunt la nivelul personalităţii, aceste persoane putând cu greu să-şi menţină slujba, căsătoria, iar uneori pot conduce la demenţa. Epidemia ascunsă a TCC începe să-şi dezvăluie misterele abia astăzi, prin descoperirea leziunilor subtile ce apar în creierul traumatizat, până la nivel molecular.

          Douglas Smith, directorul Centrului pentru Recuperarea Creierului Traumatizat, de la Universitatea din Pensylvannia, USA, a derulat experimente pe o perioadă de 10 ani, pentru a înţelege cum supravieţuim şirului de traumatisme în decursul vieţii noastre. A creat modele pentru studiul axonilor şi dendritelor neuronale sub acţiunea traumatismelor, şi a observat ca axonii au o elasticitate remarcabilă, putându-se întinde până la de 2 ori lungimea obişnuită, şi să-şi revină, fără să se realizeze nici o leziune, dacă elongaţia se face lent.

          Această flexibilitate este dată de flexibilitatea internă a scheletului axonal, format din elemente structurale extrem de elastice, filamente şi microtubuli. Când axonii se întind, aceşti microtubuli alunecă unii peste alţii. Dacă mişcarea este graduală, microtubulii vor reveni la locul anterior, fără nici o modificare, după ce întinderea se opreşte. Dacă însă, apare o agresiune rapidă, se întâmplă cu totul altceva. În loc să se retragă lent, se produce o răsucire ca o bucla. În următoarele 40 de minute, axonul revine la forma obişnuită, dar după o oră apar o serie de edeme, cu dimensiunea fiecărui edem de cca. 50 de ori mai mare decât diametrul normal al axonului, scăzându-le calitatea. Aceste forme răsucite plesnesc, iar ruperea filamentelor nu mai face posibilă revenirea  la forma normală, se grupează în ciorchini, formând aceste bucle. Enzimele din interiorul neuronilor, în mod normal formează noi microtubuli din părţi reciclate. În condiţii patologice, enzimele atacă părţile rupte ale microtubulilor şi determină dizolvarea structurilor interne ale axonilor. Microtubulii se lichefiază, iar axonii îşi pierd partea buclată, devenind nefuncţionali, deşi arată aproape normali. Funcţia microtubulilor este transportul proteinelor de la un capăt la altul al neuronilor. Astfel, cantităţi mari de proteine se revarsă şi produc edemul masiv al axonului ce duce la ruptura acestuia, cu eliberarea proteinelor lezate. Malfuncţionarea canalelor de sodiu, ca urmare a traumatizării axonului, îl determină pe acesta să construiască mai multe canale, pentru a asigura curgerea curentului, determinând axonul să muncească continuu, dar ineficient. O altă întindere, chiar moderată, poate face ca axonul să funcţioneze necontrolat, permiţând intrarea calciului în celula, activând enzimele ce distrug porţile şi încetinesc curgerea de sodiu prin canale, şi în celulă se acumulează mai mult sodiu, ce antrenează calciul, formându-se un cerc vicios, determinând moartea axonului. Acest tip de moarte lentă axonală se întâmplă când cineva suferă traumatisme uşoare, dar repetate, cum ar fi fotbaliştii şi boxerii atunci când joacă meciuri succesive. Studii preliminare arată că axonii sunt încă vulnerabili chiar şi după luni de zile după trauma iniţială.

          Neurofeedback-ul realizează o reglare a conectivităţii sinaptice, activând plasticitatea cerebrală,  reglând activitatea metabolică prin activarea gliei cerebrale, împiedică declinul cognitiv, şi are efecte recuperatorii în traumatismele cerebrale, alături de multe alte terapii alternative/complementare, oferind o nouă opţiune în remedierea simptomelor considerate mult timp ca netratabile, sau nerecuperabile, o mai mare anduranţă şi eficienţă în activitate.

 

 

Întoarcere la pagina anterioară


 

 

 

Galerie foto

USA 2009

Germania 2009

USA 2007

Olanda 2007

Elveţia 2007

USA 2006

Germania 2006

Elveţia 2006

Cehia mai şi iunie 2005

Cursuri şi workshop-uri

Lucrari sustinute:

2009

Contact

Nr. inreg. Registrul Comertului: J40/12920/2008

CUI: 24239880

adresa: str. Baba Novac nr.19, Bucuresti

email: office@naturalbrainfitness.ro

Numai cu programare anticipata prin e-mail.