Tratamente de neuroterapie (biofeedback si eeg-biofeedback)
  
   română română

    english english  
 


 
 

Aplicaţii terapeutice - Tulburarea de stress post-traumatic (PTSD)

 

          Ultimele decenii ale secolului XX au fost martorele creşterii incidenţei şi prevalenţei tulburării de stress post-traumatic în populaţia generală. Majoritatea celor ce au avut un episod iniţial de PTSD nu se mai refac nici după mai mulţi ani. Dintre cele mai stressante evenimente menţionez: moartea neaşteptată şi bruscă a unei persoane iubite, violul, atacul violent, lupta în conflicte armate. Este posibil ca o persoana ce a suferit un episod de PTSD să trăiască cu aceste simptome active şi traumatizante, chiar peste 20 de ani, cu afectarea activităţii la locul de muncă (Davidson, 2001). În multe din aceste cazuri aceştia nu sunt diagnosticaţi corect de la început, deoarece prezintă un tablou somatoform, şi doar 11,8% din cei ce se prezintă la medic pot să se încadreze în simptomatologia PTSD.

          Victimele traumelor oscilează între negarea evenimentelor, reprezentarea lui compulsivă, prin flashbacks-uri şi coşmaruri, terori nocturne, transpiraţii profuze, anxietate generalizată de intensitate extremă, lipsa somnului, panică, alcoolism cronic şi alte comportamente adictive. În acest mod mintea poate organiza şi prelucra aceşti stimuli de o intensitate prea mare.

          Horowitz a identificat în 1976,  8 teme psihologice frecvente care urmează unei traume:

  • Supărare sau tristeţe
  • Vinovăţie faţă de furia sau impulsurile distructive resimţite
  • Teama resimţită de victimă că va deveni distructivă
  • Vinovăţia victimei ca a supravieţuit
  • Teama că se va identifică cu victimele
  • Ruşinea faţă de sentimentele de neajutorare şi de gol interior
  • Teama că trauma se va repeta
  • Furia îndreptată împotriva sursei traumei

          Deşi se consideră că severitatea simptomelor post-traumatice era proporţională cu severitatea stresorului, s-a demonstrat contrariul. De exemplu, arsurile minore, cu suport emoţional inconsistent şi disconfort emoţional major pot dezvolta PTSD, pe când leziunile mai severe, sau mai întinse nu au anunţat simptome post-traumatice, ceea ce demonstrează că, PTSD este mai mult dependentă de factorii subiectivi decât de severitatea stresorului.

          March, 1993, a ajuns la concluzia că, pentru exprimarea simptomelor PTSD este nevoie şi de o predispoziţie personală, experimentarea unei frici extreme, senzaţia de neputinţă, perceperea ameninţării vieţii şi perceperea unei potenţiale violenţe fizice. Cele mai multe persoane nu dezvoltă PTSD chiar dacă trec prin traume îngrozitoare, incidenţa fiind scăzută între persoanele sănătoase anterior traumei (Schnyder, 2001). Mai mult, evenimentele a căror severitate este aparent minoră, pot provoca simptome de PTSD la anumite persoane, datorită semnificaţiei subiective atribuite faptelor. Traume vechi pot fi trezite de circumstanţe actuale.

          După Davidson şi Foa, 1993, factorii determinanţi ar fi:

  • Vulnerabilitatea genetic-constituţională la afecţiuni psihiatrice
  • Experienţe neplăcute sau traumatice în copilărie
  • Anumite caracteristici de personalitate (antisociali, dependenţi, paranoizi, borderline)
  • Stress-uri sau schimbări recente în viaţă
  • Un sistem suportiv inadecvat sau compromis
  • Consum crescut de alcool în ultimul timp
  • Senzaţia că localizarea controlului este mai mult externă decât internă

          Severitatea crescută a simptomelor a fost asociată cu o inteligenţă mai scăzută, ceea ce arată că variabilele cognitive pot afecta capacitatea indivizilor de a face faţă unei traume. Deşi apărările disociative pot fi activate pentru a ţine emoţiile dureroase în afara câmpului conştient, ieşirea la lumină a amintirilor traumatice le poate menţine într-o stare de înaltă activare cognitivă, astfel, factorii cognitivi şi afectivi pot intra în conflict de interese şi pot duce la oscilaţia caracteristică bolii, între intruziunea amintirilor şi scăpările de memorie. Amintirile traumatice nerezolvate rămân active cognitiv tocmai că sunt inhibate afectiv de mecanismele de apărare de tipul disocierii. Captivitatea acestor amintiri traumatice rezultă din asocierea cu o mare încărcatura afectivă dureroasă. Supravietuitorii unei traume nu îşi pot folosi adesea emoţiile ca semnal, pentru că, orice emoţie puternică este o ameninţare de întoarcere a traumei originale, somatizând, sau folosind abuziv medicamentele prescrise. Aceste persoane pot prezenta dizabilităţi ale funcţiei de autoîngrijire, nu se pot calma, relaxa suficient singuri, pentru a putea adormi în mod natural.

          Psihoterapia exploratorie poate fi nocivă la aceste persoane, pentru că repunerea în act a traumei poate fi foarte nocivă. De aceea abordarea PTSD-ului este dificilă iar terapia de urmat constă în managementul anxietăţii, restructurarea cognitivă, dialogarea cu sinele în vederea închiderii traumei, cu refacerea pattern-ului undelor cerebrale.

          Traumele masive silesc eul să se apere prin negare, minimalizare, tăgăduirea proiectivă. Furia de a deveni victimă este adesea proiectată asupra celorlalţi, determinându-i pe unii supravieţuitori ai unor traume să devină hipervigilenţi, pentru a se putea proteja de eventualele agresiuni din jur. Unii pot manifesta furie datorită sentimentelor de vulnerabilitate.

          Neurofeedback-ul / EEG-Biofeedback-ul este cunoscut de peste 15 ani a avea efecte benefice în tulburarea de stress post-traumatic. Acest sindrom a luat naştere o dată cu veteranii războiului din Vietnam, şi s-a continuat cu participanţii la războiul din Golf, Iraq şi Afganistan. Între timp tehnicile s-au diversificat, făcând eficientă abordarea acestei tulburări cu creşterea semnificativă a calităţii vieţii, cu redarea acestora familiilor şi societăţii.

          Neurofeedback-ul are mai multe stadii de abordare, prin calmarea anxietăţii, eliminarea fricii, a reacţiilor vegetative simpatice, a stării de panică, realizând o stabilitate fiziologică, apoi se abordează trauma disociind-o de persoana afectată, pentru a nu mai fi dureroasă, şi vindecarea să înlocuiască treptat procesul traumatic, care se estompează treptat până la un eveniment trecut, depărtat şi nedureros. Rezultatul constă în stocarea evenimentului traumatic în memoria biografică, istorică, ca orice eveniment. În acest fel persoana poate funcţiona normal, de la acel moment al tratamentului încolo, fără a mai avea crâmpeie de imagini, sau coşmaruri.

 

          TULBURAREA ACUTĂ DE STRESS

          Are aceleaşi caracteristici ca PTSD, dar fenomenele apar la 1 lună după evenimentul stressant şi durează 2 zile până la 4 săptămâni.

          Faţă de simptomele PTSD mai apare amnezia unor aspecte importante ale traumei, depersonalizarea, derealizarea, neatenţia la ceea ce se petrece în jur, senzaţia subiectivă de detaşare, de insensibilitate sau de lipsă a responsivităţii emoţionale

 

Întoarcere la pagina anterioară


 

 

 

Galerie foto

USA 2009

Germania 2009

USA 2007

Olanda 2007

Elveţia 2007

USA 2006

Germania 2006

Elveţia 2006

Cehia mai şi iunie 2005

Cursuri şi workshop-uri

Lucrari sustinute:

2009

Contact

Nr. inreg. Registrul Comertului: J40/12920/2008

CUI: 24239880

adresa: str. Baba Novac nr.19, Bucuresti

email: office@naturalbrainfitness.ro

Numai cu programare anticipata prin e-mail.