Tratamente de neuroterapie (biofeedback si eeg-biofeedback)
  
   română română

    english english  
 


 
 

Aplicaţii terapeutice - Declinul cognitiv al vârsnicilor

 

          Declinul cognitiv al vârstnicilor este marcat de o scădere a functionalităţii în domeniul memoriei de scurtă durată, cu o întârziere în accesarea datelor memorate, pierderea atenţiei susţinute, îndemânarea percepţiei motorii, funcţia executivă, rezolvarea problemelor şi rapiditate în performanţă (Petersen 1992; Craik 1990; Rapp & Heindel 1994). Deşi în studiile publicate în 1995 de către The Canadian Study of Heath and Aging arătă o prevalenţă de 28,3% din populaţia de peste 65 de ani a declinului cognitiv, aproximativ 2/3 din populaţie afirmă prezenţa modificărilor cognitive, ceea ce este o serioasă problemă de sănătate publică.

          Această populaţie reprezintă un grup cu vulnerabilitate crescută, cu declin fizic asociat cu cel cognitiv şi risc crescut de dizabilităţi majore. Este bine-cunoscută relaţia dintre dizabilităţile cronice sau mortalitatea şi afectarea funcţiei cognitive (Ornstein & Sobel 1987; Branch & Jette 1982; Boaz 1994; Kellman 1994, s.a.).

          Stressul cronic a fost identificat ca bază etiologică a declinului cognitiv şi fizic (Sapolsky 1992, 1994, 1986; Gilad 1995), ceea ce ar putea constitui o cheie a tratamentului. Dereglările funcţionale ca: hipertensiunea, artrită, oboseală cronică, tremorul, durerea cronică, sindromul de colon iritabil, astmul, insomnia, diabetul, sunt toate direct legate de funcţia cerebrală.

          Deoarece declinul cognitiv este legat atât de tulburarile fizice şi cele psihologice (Elby, Hogan, Parhad 1995; Perls 1993), cu cât este mai uşoară afectarea, cu atât este mai uşor de prevenit sau tratat, fiind chiar reversibil.

          Memoria şi cogniţia în îmbătrânire

          Domeniile majore ale cogniţiei cuprind: atenţia, memoria, procesarea limbajului, procesarea vizuo-spaţială, puterea de abstracţie, flexibilitatea conceptuală, acestea fiind atributele vitezei de procesare a informaţiei (timpul de răspuns), acurateţea şi calitatea informaţiei (Wisocki 1991). Cele mai multe eforturi pentru trainingul cognitiv se axează pe memorie şi pe fluiditatea inteligenţei, adică, performanţa implicând atenţia susţinută, îndemânarea perceptual-motorie, strategiile de planificare şi organizare, soluţionarea problemelor, precum şi viteza performanţei. Această fluiditate a inteligenţei este afectată de condiţiile de stress şi de îmbătrânire. Este diferită de inteligenţa cristalizată al cărui comportament automat se bazează pe educaţie şi învăţarea culturală şi care rămâne stabilă de-a lungul vieţii. Studiile făcute de Levy şi Langer de-a lungul a 4 ani asupra memoriei pe termen scurt la vârstnici, au arătat că, în China, datorită unei societăţi ce respecta vârstnicii s-au observat mai puţine disfunctionalităţi în memoria pe termen scurt decât în SUA, şi aceasta s-ar datora efectului pozitiv al autoperceptiei asupra îmbătrânirii, influenţând longevitatea şi dorinţa de a trăi, precum şi o auto-stimă crescută. Frazele cu conţinut neutru sau negativ nu produc schimbări pozitive. Prezentarea subliminală pare a scurt-circuita mecanismul de apărare, care în mod obişnuit blochează absorbţia unor afirmaţii pozitive.

          Stersorii vârstei înaintate pot fi multipli, cronici, severi şi cu un răsunet particular: durerile cronice, bolile cronice, declinul fizic, izolarea mentală, modificarea în sprijinul social, mai puţine opţiuni de implicare, modificări în mobilitate, scăderea securităţii financiare, situaţii nonprivative de viaţă, bariere de comunicaţie, îngrijorări privind siguranţa şi prejudicierea societăţii de către vârstnici, toate acestea având o influenţă negativă asupra funcţionalităţii cognitive la nivel social, comportamental şi fiziologic. La nivel fiziologic, secreţia cronică de glucocorticoizi poate reduce volumul hipocampic şi pot produce atrofie reversibilă a proceselor dendritice, în hipocamp unde este activă memoria declarativă şi învăţarea (Sapolsky 1996a). Mai mult, glucocorticoizii induc vulnerabilitate metabolică, prin dereglarea secreţiei de calciu şi glutamat, ducând la atrofierea dendritelor neuronilor hipocampici şi a cogniţiei dependente de hipocamp. Sapolsky în 1994 descrie acest proces ca o cascadă în care secreţia de glucocorticoizi nu poate fi oprită prin feedback-ul fiziologic.  Studiile de peste 50 de ani asupra stressului au arătat consecinţele negative ale acestuia: creşterea tumorală, dezvoltarea ulcerului, scăderea agresivităţii, scăderea statutului dominant, supresarea proliferarii limfocitelor (Shors 1990).

          Fie că vorbim de o criza fizică cronică, cum ar fi hipoglicemia, deficitul de oxigen din infarctul miocardic, sau tulburările circulatorii cerebrale, ca urmare a crizelor de epilepsie, toate produc o criză energetică a neuronilor hipocampici, ducând la scoaterea lor din funcţie. Declinul fizic, boala, barierele de comunicare, determină infantilizarea, dependenţa crescută, şi o izolare socială adaugată - toţi aceşti factori duc la eliminarea surselor de stimulare mentală şi participare. Frustrarea alături de factorii stressori cronici determină sentimente de neajutorare, lipsa de speranţă, îndepărtând stimularea socială şi mentală ce alungă factorii stressori, determinând o viaţa neprevăzută, necontrolabilă, şi mult prea dificilă.

          Declinul cognitiv şi fizic ca urmare a hipoxiei cerebrale, datorate circulaţiei cerebrale deficitare, determină deteriorarea neurotransmiţătorilor, ca un proces firesc al îmbătrânirii reţelelor neuronale.

          Flexibilitatea şi echilibrul organismului într-o funcţionare sănătoasă

          La un organism sănătos variabilitatea oscilaţiilor parametrilor de funcţionalitate a organismului are loc în cadrul normalului, prin adaptarea la factorii de mediu ambientali, flexibilitatea organismului asigurând echilibrul. În îmbolnăviri, organismul îşi pierde flexibilitatea, iar oscilaţiile parametrilor depăşeşte cu mult normalul organismul intrând în cicluri nonadaptative.

          Plasticitatea funcţiilor cognitive şi a memoriei

          Gradul de plasticitate nu indică numai cât de antrenat este corpul uman pentru performanţa efectivă, dar şi cât de mult succes va înregistra reantrenarea acestuia (Balteş şi Lindenberger 1988; Kliegel, Smith şi Balteş 1986). Plasticitatea cognitivă poate fi observată în studiile de dezvoltare a  plasticităţii compensatorii când deprivarea într-un domeniu senzorial ca văzul, este compensat prin alerta crescută în alt domeniu, al auzului. Rauschecker (1995) sugerează că joaca determină modificarea sinaptică prin mecanism biochimic.

          Există un întreg corolar în îmbătrânire. Plasticitatea poate fi compromisă prin pierdere neuronală şi modificări ale sinapselor, în formaţiunea hipocampică în îmbătrânirea normală, dar există şi mecanisme compensatorii ce lucrează (Geinisman 1995; Sapolsky 1986). Petit în 1982 nota că aceleaşi modificări anatomice celulare sunt prezente atât la persoanele cognitiv intacte cât şi la cele cu demenţă senilă. Excepţia o face doar cantitatea mai mare de plăci de amiloid ce au fost evidenţiate la persoanele cu demenţă senilă. Nagy în 1995, arăta că nivelul deficitului cognitiv nu se corelează cu densitatea plăcilor de amiloid, dar o diferenţă semnificativă  a densităţii de ramificaţii a dentritelor sunt de notat în patologia demenţei şi la normali. Diferenţe în creşterea dendritelor s-au constatat şi între persoanele antrenate cognitiv faţă de celelalte neantrenate.

          Prin îmbătrânire are loc o scădere a frecvenţelor cerebrale înregistrate pe EEG. La fel şi domeniul frecvenţei alfa înregistrează o scădere, legat de declinul fizic şi longevitatea. De exemplu, ritmul posterior dominant la peste 75 de ani scade la 7-7,5 Hz, şi o creştere bitemporală a undelor teta. Declinul fiziologic al undelor alfa este de 0,3 Hz la 7,3 ani, iar un declin mai rapid creşte mortalitatea.
Dacă ar fi să rezumăm modificările EEG în cadrul îmbătrânirii, putem spune că persoanele vârsnice au abilităţi cognitive mult mai reduse faţă de tineri, ceea ce îi face să sufere, iar modificările EEG arată modificări non-liniare cu un răspuns evocat cortical legat de scăderea gradului de vigilenţă şi de scăderea fluxului sanguin cerebral cu creşterea puterii la nivelul undelor teta, ca un marker al hipoperfuziei cerebrale, şi cu o pierdere a puterii la nivelul benzii alfa, şi nu totdeauna şi beta. Reducerea puterii în banda 40 Hz, poate servi ca un marker al îmbătrânirii, ca şi întârzierea răspunsului evocat P200 şi P300.

          Coerenţa, unul din parametri care ajută la definirea eficienţei capacităţii cerebrale de procesare a informaţiei este frecvent scăzută datorită aterosclerozei, stresului, plăcilor de amiloid, ce afectează conexiunile neuronale, acestea devenind mai puţin eficiente în comunicare.

          La persoanele suferinde de demenţă, activitatea cerebrală este caracterizată de o creştere semnificativă a activităţii teta şi delta cu descreşterea circulaţiei sanguine şi a ratei metabolice cerebrale. Acestea ar putea indica faptul că activităţile metabolice şi circulatorii sunt factori semnificativi ai declinului cognitiv (Rockwood 2002). Amplitudinea teta şi delta sunt indicatori ai prognosticului precoce al declinului cognitiv şi al speranţei de viaţă.

          Utilizând tehnicile de neurofeedback toate aceste neajunsuri ale îmbătrânirii pot fi rapid ameliorate cu menţinerea unei comunicări cerebrale neuronale normale, păstrând tinereţea şi flexibilitatea unei minţi eficiente, cu un declin fizic mult micşorat, printr-o implicare socială adecvată.

 

Întoarcere la pagina anterioară


 

 

 

Galerie foto

USA 2009

Germania 2009

USA 2007

Olanda 2007

Elveţia 2007

USA 2006

Germania 2006

Elveţia 2006

Cehia mai şi iunie 2005

Cursuri şi workshop-uri

Lucrari sustinute:

2009

Contact

Nr. inreg. Registrul Comertului: J40/12920/2008

CUI: 24239880

adresa: str. Baba Novac nr.19, Bucuresti

email: office@naturalbrainfitness.ro

Numai cu programare anticipata prin e-mail.