Tratamente de neuroterapie (biofeedback si eeg-biofeedback)
  
   română română

    english english  
 


 
 

Aplicaţii terapeutice - Anxietatea şi atacul de panică

          Sau angoasa, a jucat un rol esenţial în naşterea psihnalizei şi psihiatriei psihodinamice. Freud a inventat termenul de nevroză anxioasă şi a identificat 2 tipuri de anxietate; una cu senzaţie difuză de frică, sau de ameninţare, datorită unor gânduri sau dorinţe refulate, şi cea de-a doua, reprezentată de panică, insoţită de manifestări somatice, cum ar fi:

  • transpiraţii profuze
  • creşterea ritmului respirator şi cardiac
  • diaree
  • senzaţie de groază

          Anxietatea era înţeleasă ca un semnal al prezenţei pericolului în inconştient, şi ca urmare, eul mobilizează mecanisme de aparare, pentru a preveni pătrunderea în sfera conştientă a unor gânduri şi sentimente inacceptabile, ca semnal adaptativ destinării îndepărtării conflictului din sfera conştientă. În cazul în care aceste mecanisme adaptative sunt ineficiente, sau depăşite, simptomele devin mai intense se somatizează, dezvoltând atacul de panică.

          Anxietatea poate masca o preocupare mai profundă, şi mai puţin acceptabilă, de aceea unii nici nu-şi dau seama de ce sunt anxioşi.

          Anxietatea, sau perceptia ca frica de rănire fizică, frica de pierdere a dragostei, sau aprobării cuiva foarte important, este de fapt frica de separare. Alte teme ale anxietăţii sunt frica persecutorie prin factori externi şi frica dezintegrării sinelui.

          Anxietatea la nivel de îngrijorare pentru ce se va întampla în viitor poate duce la o gândire puternic creatoare, cu soluţii rapide şi eficiente. Deci, anxietatea, ca semnal, poate fi adaptativă sau maladaptativă, dar atunci când devine dezorganizantă pentru individ, se transformă în atac de panică.

          Tulburarea de panică sau atacul de panică durează doar cateva minute, produc multă suferinţă pacientului, prin trăirea unor simptome fiziologice alarmante, ca de exemplu: senzaţie de sufocare, ameţeală, transpiraţii, tremur şi tahicardie. Cei mai mulţi prezintă şi agorafobie (frica de a se afla într-un loc sau o situaţie din care se poate ieşi cu mare dificultate). Deoarece atacurile de panică sunt recurente, pacienţii dezvoltă o anxietate secundară de anticipaţie, făcându-şi în permanenţă griji despre locul şi momentul apariţiei următorului atac. Pacienţii cu tulburare de panică şi agorafobie călătoresc mai puţin pentru a putea controla situaţiile temute, în care ar putea avea un atac de panică fără a putea părăsi locul respectiv cu uşurinţă. Aceste atacuri pot veni din senin şi pot părea fără conţinut, din punct de vedere psihologic. S-a demonstrat că există un model de anxietate legat de socializarea cu ceilalţi, în timpul copilăriei, de relaţiile parentale nesuportive şi de impresia de a fi prinşi într-o capcană. Cei mai mulţi pacienţi înfruntă cu dificultate furia şi agresivitatea. Aceste persoane au o incidenţă mai mare a evenimentelor stresante, pierderi de persoane, fiind puternic asociată cu separarea, cât şi cu moartea părinţilor. Un factor extrem de important este şi separarea timpurie de mama ca şi pierderea interpersonală care aduce o prejudiciere psihică şi o vulnerabilitate neurofiziologică predispozantă. Kagan în 1988 a identificat la copii o caracteristică temperamentală înăscută pe care ei au denumit-o “inhibiţie comportamentală la nefamiliar”. Aceşti copii se sperie destul de uşor de tot ce este neobişnuit în mediul ambiant. Pentru a face faţă acestei frici, apelează la părinţi ca să-i protejeze. Totuşi, pe masură ce cresc şi se maturizează, copii învaţă că părinţii nu pot fi mereu acolo pentru a-i proteja şi consola, de aceea, işi proiecteaza proriile deficiente asupra părinţilor lor pe care îi vor considera mai apoi imprevizibili şi neserioşi. Îi va înfuria indisponibilitatea adulţilor, însă furia le va crea probleme, pentru că se vor teme de fantasmele lor agresive şi destructive, alungându-şi astfel părinţii, singurii de care depind pentru a fi ocrotiţi (Busch 1991; Milrod 1997). Rezultă un cerc vicios, în care furia copilului ameninţă legătura cu părintele şi creşte astfel dependenţa temătoare şi ostilă a copilului. Deoarece traumele din copilărie interferează cu ataşamentul copil-părinţi, abuzul fizic sau sexual poate fi făcut responsabil pentru o seama de dificultăţi resimtite de pacienţi privind siguranţa şi semnificaţia persoanelor din viaţa lor. Ledoux 1996, nota că memoria inconştientă a fricii, localizată în amigdală, pare să lase urme de neşters în creier. Aceasta este prima zona cerebrală activată la semnalul fricii, care poate fi în intregime inconştientă dând reacţia de tip luptă sau fugă, înainte ca talamusul să aibă timpul necesar transmiterii informaţiei cortexului prefrontal pentru a fi implicată gândirea raţională şi a se elabora acţiunea adecvată situaţiei. DeMasi arată că anxietatea copleşioare a tulburării de panică este localizată în circuitul amigdalian/sistem limbic şi nu poate fi procesată adecvat de zonele din cortex. De aici derivă pericolele imaginare care işi au originea de multe ori în traume anterioare, şi care nu pot fi deosebite de ameninţările reale.

          Modalităţile de apărare ale pacientului în faţa perceperii “catastrofei” sunt somatizarea, atenţia este canalizată către fenomenele fiziologice, şi externalizarea- problemele sunt atribuite altor persoane, percepute ca răuvoitoare.

          Pacienţii cu aceste tulburări sunt greu de tratat datorită complianţei scăzute, abandonului terapiei, neîncrederii în terapeut, şi de aceea necesită o abordare complexă, individualizată.

 

Întoarcere la pagina anterioară


 

 

 

Galerie foto

USA 2009

Germania 2009

USA 2007

Olanda 2007

Elveţia 2007

USA 2006

Germania 2006

Elveţia 2006

Cehia mai şi iunie 2005

Cursuri şi workshop-uri

Lucrari sustinute:

2009

Contact

Nr. inreg. Registrul Comertului: J40/12920/2008

CUI: 24239880

adresa: str. Baba Novac nr.19, Bucuresti

email: office@naturalbrainfitness.ro

Numai cu programare anticipata prin e-mail.